Între Castelul Sant'Angelo și Piața Sf. Petru, chiar înainte de via della Conciliazione, se află frumoasa statuie a Sfintei Ecaterinei din Siena cu fața întoarsă spre Bazilica Sfântul Petru din Vatican. Aici, în fiecare 29 aprilie, ziua sărbătorii sale liturgice, Municipalitatea orașului Roma depune flori în cinstea sfintei, copatronă a Romei împreună cu sfinții mucenici Petru și Pavel. Creată în 1962 de sculptorul Francesco Messina, lucrarea comemorează ultimele zile din viața Ecaterinei, care se stabilise în Orașul Etern din 1378.
De fapt, începând din februarie 1378, aproape până în ziua morții sale, care a avut loc pe 29 aprilie 1380, doi ani mai târziu, epuizată de boală, post și durere pentru situația dramatică în care s-a aflat Biserica, Caterina s-a târât la mormântul lui Petru pentru a implora miracolul sfârșitului schismei occidentale. „Când este a treia oră și mă ridic de la masă, și ați vedea o femeie moartă mergând la Sfântul Petru”, scrie el (Epistolario, Scrisoarea 373) „și mă întorc să lucrez în corabia Sfintei Biserici. În mine rămân așa până la vremea Vecerniei; și din acel loc nu aș vrea să ies nici ziua, nici noaptea, în sfârșit că nu văd acest popor oprit și stabilit puțin cu tatăl lor. Acest corp este lipsit de hrană, chiar și fără picătură de apă; cu atâtea dulci chinuri corporale, cât de mult am purtat vreodată din când în când că viața mea este doar un fir de păr ... mi se pare că de data asta trebuie să o confirm cu un nou martiriu în dulceața sufletului meu, adică în sfânta Biserică " .
Când Caterina a murit avea treizeci și trei de ani, toți au petrecut într-o tandră intimitate cu Domnul. Printre numeroasele daruri divine primite încă de la o vârstă fragedă, o înțelegere a ’’lucrurilor lui Dumnezeu’’ atât de profundă încât să reziste papilor, cardinalilor, teologilor, regilor și reginelor. Fiind analfabetă ea vorbit cu cei puternici pentru a apăra papalitatea, prin scrisori dictate prietenilor săi.
Victoria Companiei di San Giorgio asupra trupelor bretonice ale antipapei de lângă Marino a fost atribuită rugăciunilor Ecaterinei și predarea consecventă a Castelului Sant’Angelo, unde partizanii lui Clement al VII-lea se baricadaseră.
„Indocta docuit” și „praeclara doctrina exelluit”: în acest fel, Papa Ioan al XXIII-lea a sculptat imaginea extraordinară a sfintei, confirmând stima pe care papii romani, începând de la cei contemporani ei, oau avuto pentru ’’îngerul papalității’’.
Îngerul papalității, așa a fost supranumită Caterina, sa născut în Siena în districtul Fontebranda, Contrada dell’Oca, în Duminica Floriilor din 25 martie 1347, a fost a douăzeci și patra fiică a lui Jacopo Benincasa, vopsitor, și a Lapa de 'Piagenti. La doar șase ani, micuța Benincasa are prima viziune: Iisus, cu simbolurile papalității, se manifestă deasupra bisericii San Domenico. Și doar câțiva ani mai târziu, împinsă de părinți la căsătorie, ea se opune închizându-se în camera ei și refuzând mâncarea: dorința ei este să se dăruiască total Domnului. Tatăl ei, înțelegând profunzimea vocației fiicei sale, a capitulat în cele din urmă, iar în 1363, fata și-a îmbrăcat în sfârșit obiceiul surorilor Fericitei Dominic ale Penitenței, numite și „mantelate” din cauza mantiei negre.
Caterina nu intră în mănăstire, vrea să cutreiere pentru a ajuta bolnavii în spitalele din Siena, pentru a ajuta pe cei săraci și cei care au nevoie de ajutor. Treptat, un grup de discipoli se adună în jurul ei: bărbați, femei, ecleziastici, religioși și laici atrași de sfințenia și bucuria ei. Atât de mult încât grupul de prieteni va fi în curând definit de sienezi ca „formația veselă”.
Prima sa călătorie la Florența a fost în 1374, unde a făcut noi discipoli apoi va perinda Pisa și Lucca, hotărâță să deturneze conducătorii celor două orașe de la aderarea la liga antipapală, iar in ziua de 1 aprilie 1375, la Pisa, tânăra primește stigmatele pasiunii lui Hristos.
În 1375 Caterina a început presiunea epistolară asupra Papei Grigore al XI-lea- Pierre Rouger de Beaufort pentru a restabili scaunul papal de la Avignon la Roma după șaptezeci de ani de absență. În aceiași perioadă, a făcut tot posibilul pentru a reconcilia orașul Florența lovit de interdict cu papalitatea. La 18 iunie 1376 pleacă la Avignon unde va pleda pentru ambele cauze; eșuează în privința Florenței, dar realizază extraordinara ei dorință de întoarcerea Sfântului Scaun la Roma, ca urmare la 13 septembrie 1376 Grigorie al XI-lea cu curtea papală și Ecaterina cu discipolii ei părăsesc Avignonul, iar după o lungă călătorie împiedicată de vremea rea și de conflictele umane, la 17 ianuarie 1377 Grigorie al XI-lea a intrat în Orașul Etrn unde a fost întâmpinat de oameni cu demonstrații de exultare. Caterina nu îl însotește pe papa la Roma ci preferă să se întoarcă la Siena considerînd misiunea ei indeplinită.
#MariaTanasa #ghidroma #ghidvatican #visitroma #bestplacetogo #bestcitybreaks #bestholidays #visititaly #enjoyrome #ghidroma