Strada antică care a conservat fascinul timpurilor de mult apuse, via Giulia, primul și cel mai lung drum drept din Roma, de1 km, a fost proiectată în 1508 de Donato Bramante pentru papa Iulius al II-lea della Rovere, pentru a colega Cetatea Vaticanului cu podul Sisto. Concepută mai întai de toate în 1473 de papa Sixtus IV della Rovere, cel care a demarat lucrăile de modernizare a Orașului Etern, va vi completată de nepot Iulius II. Potrivit proiectului inițial strada ar fi trebuit să găzduiască noul centru administrativ al Vaticanului, în zona dintre vicolo del Cefalo și via del Gonfalone, Giulio II și Bramante au proiectat un nou impunător palat al justiției, cu arcade și turnuri la cele patru colțuri, din nefericire nefinalizat, astăzi admirăm baza proeminentă cu pietre colosale de marmură numită de romani “la sofa di via Giulia”„canapeaua de pe via Giulia”.
În 6 mai 1527 Roma a fost devastată de trupele imperiale ale lui Carol al V-lea de Habsburg, iar lucrările în via Giulia au fost continuate de familia Farnese, care a constuit noua reședință- Palatul Farnese dorită de cardinalul Alessandro Farnese -viitorul Papă Paul al III –lea. Palatul Farnese, este unul dintre cele mai rafinate din Roma, complexul arhitectonic a fost început de Antonio da Sangallo il Giovane, continuat de Michelangelo și terminat de Jacopo Barozzi și Giacomo Della; de pe via Giulia admirăm spatele acestui superb palat care astăzi este sediul Ambasadei Franceze, motiv pentru care nu se poate vizita. Arcul Farnese care traversează Via Giulia ar fi trebuit, conform proiectului lui Michelangelo, să facă legătura între Palatul Farnese și grădinile Vilei Farnesina, de pe celălalt mal al Tibrului.
Via Giulia nu era doar o stradă comercială, dea lungul secolelor strada a fost folosită pentru procesiuni cum ar fi cea a fetelor de măritat sau fetelor necăsătorite care primeau o zestre de la colegiul aurarilor din Sant'Eligio; atractive curse cu trăsuri, parade, carnaval și petreceri. Odată cu construirea digurilor râului Tibru la sfârșitul secolului al XIX-lea, strada și-a schimbat radical aspectul; multe clădiri au fost demolate sau redimensionate, iar luxuriantele grădinile de pe malurile râului sunt amintite doar în picturile marilor artisti; cu toate transformările subita via Giulia șia menținut farmecul și eleganța până în prezent, iar numeroasele palate și biserici păstrează în continuare decorațiuni splendide.
Mergând de-a lungul străzii de la podul Sisto spre Vatican, prima lucrare pe care o întâlnești este Ospiciul Cerșetorilor, construit în 1586 de arhitectul Domenico Fontana pentru papa Sixtus V marcând capătul sudic, apoi întâmpini “Fontana del Mascherone”, o mască mare din epoca romană adaptată ca fântână în 1570, din gura căreia era vărsat vinul uneori în timpul somptuoaselor petreceri date de familia Farnese; în 1720, cu ocazia numirii Marelui Maestru al Ordinului Malta- Marco Antonio Zondadori, din gura fântânei a tâșnit vin timp de trei zile consecutive... desigur acei ani fericiți sunt consemnați istoriei... iar noi în zilele astăzi ne mulțumim cu apă proaspătă și rece, trecând și admirând fântâna te poți deseta cu Acqua Paola, care de fapt este anticul Apeduct Traian restaurat de papa Paolo III Farnese în 1608-1612. Masca este decorată pe două laturi de volute și este încadrată deasupra de o arhitravă cu stema familiei Farnese- un crin de piatră. La celălalt capăt al străzii Giulia este biserica San Giovanni dei Fiorentini comisionată de primului Papa Medici- Leo X, fiul lui Lorenzo Magnifico, care a organizat un concurs pentru proiect la care a participat și Raphael, dar a câștigat proiectul lui Jacopo Sansovino, care s-a confruntat cu dificultăți mari datorită vecinătății cu râul Tibru, iar Antonio da Sangalo il Giovane a fost desemnat noul arhitect șef pentru a accelera și redresa lucrările, dar lucrările avansau prea încet, iar în acest fel multi artiști au fost chemați, dintre care îl menționăm pe genialul Michelangelo Buonarroti care a realizat 5 desene de proiect superbe, impedimentele de diverse origini au făcut ca construcția demarată la începutul sec. XVI să fie completată în sec XVIII. Fațada din marmură travertin a fost construită abia în 1734 de Alessandro Galilei. Interiorul a fost finalizat în 1620, iar operele de artă care pot fi admirate în cele zece capele laterale au fost realizate de sculptorii majori din epoca barocă: Gian Lorenzo Bernini, Alessandro Algardi, Carlo Maderno și Francesco Borromini, ultimii doi sunt îngropați aici. În acestă biserică sunt păstrate două busturi sculptate de Gian Lorenzo Bernini (Antonio Coppola și Antonio Cepparelli- patricieni florentini binefăcătorii). Numele bisericii derivă de la consulatul florentin situat în vecinătate, este biserica națională a comunității toscane, ai cărei exponenți dețineau roluri de conducere la acea vreme precum curie, lumea artelor, activităților economice, în primul rând bancare. În primii douăzeci și cinci de ani ai secolului al XVI-lea, Roma avea aproximativ treizeci de bănci deținute de familii florentine, inclusiv Gaddi, Capponi, Strozzi. Din 1564 până în 1575 Sf. Filippo Neri a fost rector al Bisericii.
Sunt multe lăcașuri de cult pe antica stradă Giulia dintre care remarcăm biserica Sf. Maria dell'Orazione e della Morte- via Giulia nr. 262 s-a extins deasupra cimitirului unei frății care a fost fondată aici în secolul al XVI-lea pentru a aduna morții necunoscuți și a le oferi înmormântare creștină. Biserica a fost reconstruită după un proiect realizat de Ferdinando Fuga între anii 1733-1737. Pe fațada Ferdinando Fuga reprezinta „Moartea intenționată să observe un cadavru” este așezată între stâlpi, pilaștri și decorațiuni macabre de cranii înaripate care servesc drept ca rafturi. La intrarea principală există o clepsidră simbol al timpului marcat de moarte. În interiorul cu plan oval au fost transferate frescele care împodobeau schitul Farnese, realizate lui Giovanni Lanfranco reprezentând figuri ale pustnicilor. În criptă sunt morminte ale frăției cu compoziții macabre caracteristice stilului baroc; Sfânta Caterina din Siena- via Giulia nr. 151, un punct de referință pentru comunitatea sieneză care a trăit aici;Sfântul Biagio a Armenilor- via Giulia nr 63, cunoscut și sub numele de ”San Biagio della Pagnotta” pentru sandvișurile binecuvântate distribuite celor săraci în ziua de 3 februarie când este celebrat Sfântul Biagio; biserica Sf.Eligio a Aurarilor- via Giulia nr. 23 / via Sant'Eligio nr. 9 a fost construită de Colegiul Aurarilor și Argentieri, lângă clădirea care încă mai este astăzi sediul Nobilului Colegiu al Aurarilor și Argentieri din Roma, între 1509 și 1575, pe un proiect inițial al lui Rafael, și completat cu contribuția lui Baldassarre Peruzzi și Aristotele da Sangallo. Fațada originală s-a prăbușit în 1601 și a fost reconstruită în 1620 de Giovanni Maria Bonazzini, completând desenele lui Flaminio Ponzio... dar sunt mult mai multe palate dintre remarcăm- impunătorul Palat Falconieri- via Giulia nr. 1, construit în 1576 de marele artist Francesco Borromini pentru familia Odescalchi, a fost achiziționată în 1606 de Mario Farnese care la rândul lui a vânduto familiei florentine a Falconierilor, în 1638. Între anii 1646 și 1649 Borromini a mărit si adaptat palatul pentru noii proprietari, astfel admirăm decorul impunător cu cap de șoim și sâni feminini, poate o aluzie la frumusețea femeilor din familia Falconieri. Pe latul ce dă spre Tibru Borromini a adăugat o aripă nouă, cu o logie cu trei arce care se termină cu o balustradă decorată cu ermi cu două fețe. Palatul Falconieri din 1928 este utilizat de Academia Ungariei în Roma; Palazzo Varese - via Giulia 14-21 a fost construit în 1617 și 1618 de Carlo Maderno pentru Monseniorului Diomede Varese care în 1788 a donat clădirea Congregației pentru Doctrina Credinței; Liceul Virgilio- via Giuli nr. 38 a fost construit între 1936 și 1939 de către arhitectul Marcello Piacentini care, pentru construcția sa, a încorporat în el Palazzo Ghislieri și Biserica Duhului Sfânt al napolitanilor Carceri Nuove - via Giulia 52, a fost construită între 1652 și 1655 de arhitectul Antonio Del Grande, considerat un model al sistemului penitenciar uman; clădirea și destinația sa au avut o influență destul de negativă asupra imaginii acestei străzii magnifice. Astăzi, clădirea găzduiește Direcția Națională Antimafie și Antiterorism; Muzeul Criminologic/ Palatul Gonfalone- via Giulia 59/ via del Gonfalone, 29 a fost deschis în 1931 pentru a colecta și pune la dispoziția cărturarilor instrumentele care au caracterizat cel mai mult lumea criminalității- prima secțiune este dedicată istoriei exercitării dreptății din epoca antică până în secolul al XVIII-lea, iar ultima secțiune este ocupată de formele infracțiunilor moderne împreună cu corpurile infracțiunilor legate de efracție, spionaj, fals și jocuri de noroc, în timp ce o cameră separată a fost special amenajată pentru a găzdui fapte sângeroase care au făcut obiectul știrilor ultimele decenii; la doi pasi se afla Oratoriul Gonfalone - via Gonfalone nr./ via Giulia nr. 59 a fost construit între 1544 și 1547 de către ordinul religios Gonfalone ( cei ce duceu steagul papal) fondat în 1274. Interiorul este decorat cu fresce prețioase reprezentând episoade ale Patimilor lui Hristos pictate între 1569 și 1576 de artiști precum Federico Zuccari, Cesare Nebbia și Livio Agresti, Danielle din Volterra, Marco din Siena, Raffaellino da Reggio- supranumita „Capela Sixtină a Manierismului Roman” În subsolul Oratoriului se află ruinele capelei Santa Lucia, folosite de către Frăție ca loc de înmormântare; Palatul Sacchetti/ Palatul Ricci Donarelli,-via Giulia nr. 66 construit de Antonio da Sangallo cel Tânăr, care a locuit acolo până în anul morții sale în 1546, a încorporat câteva case terasate din secolul al XV-lea; Palazzo Medici Clarelli- via Giulia nr. 79 din secolul al XVI-lea și așa-numita casa lui Rafael care a locuit la nunarul 85 de pe via Giulia; Palatul Cisterna- via Giulia nr. 163, a fost construit de Guglielmo Della Porta in secolul XVI; Palatul Baldoca-Muccioli- via Giulia 167 a fost cumpărat de sculptorul Guglielmo della Porta în jurul anului 1546 când a început să lucreze pentru Papa Paul al III-lea; sculptorul a cedat clădirea familiei Baldoca și apoi Muccioli. La începutul secolului al XX-lea, palatul era reședința ambasadorului englez la Roma, Lord Rennel of Rodd, care l-a cumpărat.
Comments