Vinul, mierea și uleiul din Parcul Arheologic Colosseum
Puțină lume știe că în Parcul Arheologic Colosseum se produce vin, ulei și miere de albine. Inițiativa a prins viață în 2017, din dorința de a valoriza zona verde ce cuprinde Forum și Dealul Palatin ce se extinde pe o suprafață de 40 de hectatare. Producția limitată și exclusivă, care în 2020 a fost de 100 litri de vin, o cantitate importantă de miere de albine cu parfum de afine și trifoi și ulei extravergin de măsline nu este comerciabilă, cu toate că mulți ar fi dispuși să plătească sume importante.
Pliniu cel Bătrân scrie în enciclopedia „Naturalis Historia” că în piața Forului Roman erau cultivate cu mare grijă trei palante sacre- Ficus, Olea și Vitis ( ficus, măslin și vița de vie ) simboluri ale culturii romane precum respect pentru strămoșii și prosperitatea națiunii. Aceste trei plante sacre Romei Antice au fost mereu replantate fiind admirate și astăzi de turiști printre ruinele arheologice din Forum-ul Roman.
Parcul Arheologic Colosseum este cea mai importantă zonă arheologică din lume, iar cu acest proiect pionioresc devine o adevărată insulă a biodiversitații. Un parc natural în care vegetația spontană, tipică zonei mediteraneene, coexistă cu copacii mari de pin mediteranian plantați în ultimele secole pentru a menține aspectul grădinilor imperiale și renascentiste Horti Farnesiani.
La poalele Dealului Palatin ce dă spre Circo Massimo, în zona în care era situată coliba lui Romulus, fondatorul orașului Roma, au fost poziționați patru stupii pentru albine. Într-o oază liniștită și pitorească bogată în vegetație mediteraneană, albinele produc miere cu esența de trifoi și afine, iat totodată au rolul de santinele pentru smog; binecunoscută este sensibilitatea la substanțele nocive din aer ale acestor mici și harnicuțe insece.
În Parcul Arheologic Colosseum se găsesc 189 de măslini, de la exemplarele centenare situate lângă Arcul lui Titus, până la cele mai tinere plantate recent, perfect ambientate într-un peisaj în care măslinii au făcut parte din cele mai vechi timpuri, care dau roade și se obține un uleu de măsline cu aroma antică cu mare căutare Extra Virgin Olive.
Vinul mult apreciat de anticii romani precum atestă Pliniu cel Bătrân este produs în Podgoria Barberini care în colaborare cu crama Cincinnato di Cori în 2020 a îmbuteliat 100 de litri de vin; poate veți crede că e puțin, dar e deosebit.
Comments